„Vrem să învingem pe UTA”

dsc_0041

– Jerry, o victorie muncită cu Unirea?
– Este o victorie meritată. În prima repriză am avut ocazii câte nu am avut în tot sezonul. Cel mai bun jucător al lor a fost, fără doar și poate, Iustin Popescu, a scos din toate pozițiile. Dina de două ori, Vasile de trei ori, Neag, Stoica, bară, au fost ocazii din care puteam tranșa meciul încă din primele 45 de minute. Am început bine și repriza a doua, Costin Stoica a avut o ocazie foarte mare, singur cu portarul. Am suferit că nu am dat gol să ne liniștim, au avut și ei o bară, apoi un lob scos de pe linia porții. A marcat Mihai Dina, poate și cu puțin noroc dar e bine că a făcut-o după ce ratese multe ocazii. În concluzie, v-am spus, meritam victoria și ne mai liniștește așa, pentru următoarele două etape care au mai rămas de disputat din acest an.
– Victorie care vine după o serie deloc fericită…
– Așa este, nu mai marcasem de mult. Am făcut egal la Juventus, egal acasă cu Olimpia Satu Mare, înfrângeri cu Sepsi și la Călărași. Am luat goluri pe final de meciuri, am pierdut puncte și nu a fost bine. Ca și rezultate pentru că jocul nostru nu a fost chiar prost. Acum, ca și o analiză la final de tur, mă așteptam să fim în prima parte a clasamentului. Am pierdut multe puncte pe mâna noastră pentru că nu pot spune că adversarii ne-au dominat și ne-au pus foarte mari probleme.
– Urmează meciul cu UTA Arad, se poate obține un nou succes?
– Normal că putem să-i învingem, cu acest gând plecăm la drum. Importat este ca noi să ne facem treaba pe teren, să fructificăm mai multe dintre ocazii și să fim atenți în apărare, din primul minut și până în ultimul.
– Ai fost tentat să pleci în vreun moment?
– Nu, eu nu sunt genul de antrenor care pleacă la greu. Am avut o discuție cu președintele Lucian Munteanu, după meciul de la Călărași și am făcut o mică analiză.
– E posibil ca Florin Costea să rămână și pentru retur?
– E greu de spus. Și Florn și o serie de alți fotbaliști vor purta discuții n această iarnă și atunci se va decide lotul pe care se va conta în partea a doua a campionatului.